Îți pregătești mormântul pentru somnul de veci, îl umpli cu opere de artă, și-ți dai interesul ca totul să fie perfect pentru posteritate. Apoi, 5.000 de ani mai târziu, o mulțime de turiști nepăsători îți invadează spațiul privat, holbându-se la toate obiectele pe care le-ai prețuit în viață. Cam ăsta e primul gând pe care l-am avut când am început să facem recenzia jocului de păcănele Tomb of Gold demo.
Dacă există un furnizor căruia să-i placă la nebunie păcănelele cu Egiptul Antic, atunci Play’n GO se află în fruntea clasamentului. Producătorul ne prezintă Tomb of Gold slot, și ne demonstrează încă o dată cât de priceput este la crearea acestor titluri.
Mai are rost să discutăm despre grafica jocului? Nu de alta, dar păcăneaua Tomb of Gold gratis arată impecabil! Din câte ne putem da seama, acțiunea se petrece în mormântul unui faraon, acolo unde se regăsesc o multitudine de obiecte valoroase. Slotul are elemente dinamice și lumini strălucitoare. De asemenea, efectele sonore redau sunete misterioase, specifice Egiptului Antic. Din acest punct de vedere, imersivitatea în joc este la cel mai înalt nivel.
Din punct de vedere al elementelor tehnice, cele care contează cel mai mult la un slot, Tomb of Gold demo ne surprinde plăcut. Aparatul are un RTP (rată de plată către jucător) de 96.29% și 4.096 linii de plată. Structura e de 6×4, deci lucrurile nu sunt atât de complicate. Totodată, volatilitatea este ridicată, iar Max Win-ul (câștigul maxim) ajunge până la 7.000x miza.
Când ne gândim la Play’n GO, imediat ne vin în minte păcănelele cu speciale. Furnizorul nu ratează niciodată ocazia de a ne surprinde cu bonusuri inovative și funcții interesante. Ei bine, nici păcăneaua Tomb of Gold demo nu se diferențiază de restul sloturilor.
La ce ne referim? Simplu. Tomb of Gold slot vine la pachet cu mai multe funcții bonus, astfel încât șansele jucătorilor de a obține recompense generoase cresc substanțial. Rămâi alături de noi și descoperă ce are de oferit aparatul! De asemenea, dacă ești fanul jocurilor Play’n GO, îți recomandăm și Gold King demo!
La păcăneaua Tomb of Gold demo, lucrurile sunt simple. Jocul împarte funcțiile speciale în două: o rundă bonus de tip Lock’n Gold și o funcție de rotiri gratuite. Iată cum declanșezi caracteristicile!
Lock’n Gold
Când pe grilă apar 6 simboluri Monedă, se activează funcția Lock’n Gold. În această funcție, monedele declanșatoare se deplasează în sus, deblocând rândul superior. Rolele sunt curățate de simboluri, iar jocul acordă 3 rotiri gratuite. Pe parcursul acestei funcții, pe grilă pot apărea doar Monede sau spații goale. Funcția se încheie atunci când reînvârtirile se termină sau atunci când rolele sunt ocupate de monede.
La finalul caracteristicii din păcăneaua Tomb of Gold demo, fiecare Monedă dezvăluie un multiplicator, cu o valoare cuprinsă între 1x și 100x. Multiplicatorii sunt adunați și acordați jucătorului.
Free Spins (Rotiri gratuite)
Pentru a declanșa rotirile gratuite, trebuie să obții minim 3 simboluri Scatter pe rolele de joc. Dacă 4, 5 sau 6 simboluri Scatter declanșează bonusul, pe lângă rundele gratuite, mai este acordat un premiu ce poate avea o valoare de 5x, 10x sau 20x.
Următorul pas constă într-o roată care se învârte, scopul fiind acela de a determina numărul rotirilor gratuite, care poate fi cuprins între 10 și 30. De asemenea, se acordă și un multiplicator cuprins între 1x și 5x.
În timpul rotirilor gratuite din Tomb of Gold slot, aterizarea unui simbol Scatter acordă o rotire suplimentară. Totodată, fiecare Wild de pe role mărește multiplicatorul de câștig cu +1. Numărul maxim de runde gratuite este de 65.
Tomb of Gold demo, păcăneaua de la Play’n GO, arată impecabil și sună bine. Ca întotdeauna, elementele grafice sunt la cel mai înalt nivel. Tematica este una populară, cea a Egiptului Antic, așa că furnizorul a știut ce are de făcut.
Funcțiile bonus din Tomb of Gold slot, deși nu sunt atât de interesante pe cât par, se declanșează destul de des, ceea ce reprezintă un mare avantaj pentru jucători. Păcăneaua, după cum ai aflat și din recenzie, oferă două caracteristici speciale, deci șansele de a obține câștiguri sunt mai mult decât decente.
Pe lângă toate acestea, jocul are un câștig maxim de 7.000x miza, un număr care ne place mult. Recomandăm aparatul? Cu siguranță! Nu iese în evidență, nu impresionează ca alte păcănele ale producătorului, dar tematica e populară, așa că, de ce să nu-i dai o șansă?
După cum deja ești obișnuit, poți da spin-uri gratuite la noi pe site. Varianta gratuită a slotului este disponibilă pe Joc Păcănele, deci nu vei cheltui niciun ban în excursia ta la mormântul faraonului.
În schimb, dacă simți că norocul e de partea ta, poți încerca slotul Tomb of Gold pe bani reali. Luck Casino îți pune la dispoziție atât păcăneaua, cât și multe promoții și oferte avantajoase. Tu doar trebuie să-ți faci cont pe site-ul operatorului, să accesezi unul dintre bonusurile disponibile, apoi să te aventurezi în mormântul faraonului. Noi îți urăm mult succes!