Pe ritmuri orientale, descoperă comorile din Egiptul Antic! Joacă chiar acum Ancient Disco, marca Red Tiger!
Deși ai putea crede că termenul „vechi” și muzica disco merg mână în mână, jocul Ancient Disco demo de la Red Tiger nu este o glumă la adresa muzicii de demult.
Din contră, producătorii ne propun un scenariu inedit: ce-ar fi dacă am amesteca ritmurile de dans cu atmosfera din Egiptul Antic? Chiar dacă pare o combinație ciudată la prima vedere, ideea este destul de originală. Hai să vedem dacă acest amestec chiar merită jucat!
Ulterior, dacă vrei să încerci și alte păcănele Red Tiger, iată ce titluri îți recomandăm:
Păcăneaua Ancient Disco demo arată chiar bine încă de când se încarcă. Este tot Egiptul Antic, dar nu așa cum te-ai aștepta. Printre hieroglife, palmieri și piramide, apar lumini colorate și o muzică ritmată, exact ca la o petrecere sau într-un club.
Combinația chiar a ieșit reușită; de exemplu, simbolurile cu Faraoni arată super modern, cu culori aprinse și ochelari de tip „shutter shades”. Ecranul de joc este încadrat de boxe mari și este puțin înclinat, de parcă ai fi în fața scenei și te-ai uita în sus la pupitrul DJ-ului. Doar că, în loc de DJ, deasupra rolelor strălucește un glob de cristal și lista cu premiile pe care le poți câștiga.
Ecranul de joc din Ancient Disco slot este format din 5 role, fiecare având câte 3 simboluri, cu un total de 20 de linii de câștig. Plățile se fac de la stânga la dreapta, pe role alăturate, începând cu prima rolă din stânga.
Jocul are o volatilitate ridicată (adică oferă câștiguri mai mari, dar mai rare), rata de plată (RTP) este de 95.74%, iar Max Win-ul ajunge până la 22.501x miza totală.
În demo-ul Ancient Disco, tabelul de plăți începe cu simbolurile cărților de joc, de la J la A, care au un aspect amestecat, între vechi și modern. Acestea îți aduc între 1.25x și 2x miza dacă prinzi cinci de același fel.
Urmează apoi cele patru simboluri valoroase cu motive egiptene, desenate în culori vii, care plătesc mult mai bine: între 4x și 25x suma pariată pentru o linie de cinci.

Un lucru important de reținut este că slotul Ancient Disco demo nu are un simbol Wild (cel care înlocuiește alte simboluri), așa că mai rămâne să discutăm doar despre celelalte două simboluri speciale: Scatter-ul Ancient Disco și simbolul Pyramid Spins.
Tabelul de plăți de deasupra rolelor îți arată clar una dintre funcțiile principale ale jocului Ancient Disco demo, în timp ce a doua caracteristică specială este runda de Pyramid Spins (Rotirile Piramidei).
În slotul demo Ancient Disco, tabelul cu premii de deasupra rolelor este strâns legat de simbolurile Scatter (cele cu logo-ul jocului). Dacă prinzi 6 sau mai multe astfel de simboluri oriunde pe ecran, câștigi pe loc unul dintre premiile afișate.
Mai exact, pentru 6 simboluri primești de 5x miza, iar premiile cresc treptat până la 2.500x miza dacă reușești să umpli tot ecranul cu 15 simboluri.
Dar stai, că mai e o șmecherie! De fiecare dată când reușești să umpli o întreagă coloană sau un rând cu aceste simboluri, toate valorile din tabel cresc. Poți mări premiile de până la 8 ori, astfel că premiul cel mare poate ajunge la o sumă uriașă, de 22.500x miza. După fiecare rotire, premiile revin la valorile lor obișnuite.
Simbolurile Pyramid Spins din păcăneaua Ancient Disco demo sunt niște piese speciale, mai lungi (ocupă două spații pe verticală). Dacă prinzi 3, 4 sau 5 astfel de simboluri, declanșezi runda bonus cu 3, 4 sau 5 re-rotiri.
Fiecare simbol care a pornit bonusul se transformă în câte 2 simboluri Ancient Disco și acestea rămân blocate pe role. În timpul acestor rotiri gratuite, pe ecran pot să apară doar spații goale sau noi simboluri Ancient Disco.
De fiecare dată când mai prinzi un simbol nou, numărul de rotiri se resetează, iar simbolul respectiv rămâne și el fixat pe poziție până la final. Când se termină toate rotirile, primești premiul total în funcție de câte simboluri ai adunat și de valorile afișate în tabelul de deasupra rolelor.
Dacă vrei să treci direct la acțiune, slotul Ancient Disco demo îți permite să cumperi două tipuri de funcții speciale. Pentru 15x miza, poți cumpăra o rotire care îți garantează că pe ecran vor ateriza cel puțin 6 simboluri Ancient Disco (adică un câștig instant). A doua variantă este să cumperi direct runda de Pyramid Spins, care te costă 90x miza.
Slotul Ancient Disco demo reușește să transforme o temă clasică într-o experiență surprinzător de fresh. Cel mai mare atu este simplitatea: nu trebuie să înveți mecanici complicate pentru a te bucura de plăți consistente. Sistemul cu tabelul de premii de deasupra rolelor aduce o doză mare de adrenalină, mai ales că valorile pot crește de până la 8x, transformând o rotire obișnuită într-un câștig masiv de până la 22.500x miza.
Echipa JocPăcănele.ro acordă slotului Ancient Disco nota 8.5/10!