Asia Express este o emisiune de tip reality show de aventură, în care concurează mai multe perechi. Acestea se întrec pe un traseu care se întinde pe mii de kilometri, din trei țări asiatice.
Vezi aici tot ce trebuie să știi despre sezonul 7, numit și Asia Express Drumul Zeilor! Pe Joc Păcănele, află și cum poți plasa pariuri reality showuri!
Asia Express are în centrul atenției competiția dintre 9 perechi. Pe parcurs, odată cu numeroasele probe, sunt eliminate echipe până când rămân numai 3. Prima etapă din finală are loc între aceste 3 echipe, iar în a doua etapă vor rămâne numai 2 perechi.
Miza câștigării finalei este destul de substanțială. Prima echipă sosită la obiectivul final câștigă premiul de 30.000 de euro. Celelalte perechi, chiar și finalista, nu se aleg cu vreun premiu, ci doar cu prestigiul participării la emisiune. Experiențele prin care trec, cu diferite probe dificile și cu locurile pe care le vizitează, reprezintă și ele proble imateriale.
Lucrurile sunt și mai interesante decât atât la eliminările echipelor. Jocul include și curse de imunitate și de ultima șansă. O cursă de ultima șansă se ține între ultimele 2 perechi care ajung la la Irina Fodor (prezentatoarea emisiunii). La acestea 2, se alătură și echipa care ia cele mai multe voturi de la ceilalți concurenți.
Cele 3 perechi de la Asia Express online se întrec, iar cea care iese pe ultimul loc pleacă acasă. Cursele de imunitate sunt țelul tuturor perechilor. Dacă o pereche reușește să câștige proba, nu va putea intra la cursa pentru ultima șansă.
Asia Express are un program de difuzare în prime time pe Antena 1. Poți vedea emisiunea Duminică de la ora 20:00 și de Luni până Miercuri de la ora 20:30.
Emisiunea durează undeva la 4 ore, cu tot cu reclame și concurenții trebuie să parcurgă 11 etape. A început oficial pe 1 septembrie 2024 și durează undeva la 3 luni.
Între timp, dacă aștepți pariuri Asia Express, te poți înregistra pe platforme tari ca Unibet și Betano Casino. Așa vei crește și tu adrenalina competiției.
Dacă ai ratat un episod, atunci poți urmări în continuare Asia Express online. Tot ce trebuie să faci este să-ți deschizi un cont pe Antena Play. Pe aplicația Antenei, vei avea la dispoziție toate filmele și emisiunile televiziunii.
Astfel, poți să urmărești când vrei tu emisiunea, fără să mai depinzi de vreun program. De asemenea, nu vei mai fi întrerupt de reclame așa cum se întâmplă pe canalul TV Antena 1.
Asia Express nu are pariuri în agențiile online din România. Cel puțin acesta era cazul în momentul scrierii articolului.
Dar poți să pariezi cu prietenii pentru distracție sau desigur, puteți avea diferite mize. Vă faceți propriul vostru joc cu care să creșteți nivelul de distracție.
Dacă ești în pană de idei, atunci îți vom oferi câteva exemple:
Până când Asia Express va avea pariuri, poți să te distrezi în felul acesta cu cei apropiați. De asemenea, alte pariuri non-sportive foarte interesante sunt cele politice. Poți plasa pariuri politice la mai multe agenții.
Concurenții Asia Express sunt vedete sau de obicei persoane cunoscute în mediul online. Se poate ca o persoană cunoscută să vină cu o rudă sau cu un prieten care nu are acest statut.
Iată care sunt cele 9 perechi de concurenți Asia Express:
Am ajuns la momentul în care vom discuta în sfârșit despre destinațiile de la Asia Express. În acest sezon, traseul îi va purta pe concurenți în 3 țări din sud-estul Asiei. Acestea sunt Thailanda, Malaezia și Indonezia.
Drumul total de parcurs pentru echipele care ajung în finală este de 7.000 km. Vor avea de înfruntat nenumărate provocări, inclusiv bariere culturale și de limbaj. Asia Express a avut sezoane foarte bune, dar acesta se anunță și mai tare.
Asia Express este o emisiune plină de adrenalină, care în fiecare sezon arată altfel. Sunt întotdeauna trei destinații, dar acestea diferă de la un sezon la altul. Oricum, Asia Express are episoade care te vor ține în suspans.
Cel puțin la momentul scrierii articolului, nu poți plasa pariuri Asia Express. Dacă ești fan reality show-uri, atunci află și cum poți plasa pariuri Românii au talent!
Ca să-ți faci o idee și mai bună despre Asia Express, hai să vezi răspunsurile la cele mai importante întrebări. Așa vei afla tot ce trebuie să știi despre emisiunea de la Antena 1.
Nu a fost anunțată data finalei, dar în mod normal, ar trebui să fie la mijlocul lunii noiembrie. Sunt 11 săptămâni de emisiune, cu una mai mult față de edițiile precedente.
Echipa de la Asia Express care primește imunitate nu poate fi eliminată. De asemenea, aceasta mai primește cazare la un hotel pentru două nopți și mese asigurate.
Asia Express are 4 episoade pe săptămână. Acestea sunt duminica de la 20:00 și luni, marți, miercuri de la 20:30.
Asia Express Drumul Zeilor este al 7-lea sezon al reality show-ului de la Antena 1. Fiecare sezon are o denumire specială, așa cum și sezonul 6 a avut Drumul Soarelui.
Concurenții emisiunii trebuie să se pregătească temeinic înainte de participarea la competiție. În primul rând, este nevoie de pregătire fizică, pentru că este mult de mers pe jos. De asemenea, concurenții trebuie să meargă prin condiții meteorologice grele, precum caniculă sau ploaie.
Asia Express online este o emisiune populară pentru că adună multe personaje și vedete îndrăgite de public. Totodată, probele sunt pe muchie de cuțit, iar dinamica dintre concurenți este alt lucru pe care trebuie să-l vezi. La votul echipei care intră în cursa pentru ultima șansă, se fac alianțe sau chiar se strică prietenii.
În principiu, poți participa la Asia Express, dar doar dacă ești vedetă sau vreun influencer. Altfel, nu există vreun casting în care ești în competiție cu alții care vor un loc între cele 9 perechi.
Asia Express online acordă un premiu mare de 30.000 de euro pentru câștigătorii finalei.